Ajungând pe podul ce trece peste Crişul Negru, ne găsim în satul care a dat şi numele comunei, Zerind, de unde la 1 km distanţă se găseşte satul Iermata Neagră care din punct de vedere administrativ aparţine de comună.
Localitatea Zerind se întinde mai mult pe lângă Crişul Negru şi mai puţin pe lângă drumul naţional, la 25 km de Salonta, 12 km de Chişineu-Criş, 5 km de Halta CFR. Zerind. Deci putem spune, că cele două localităţi se găsesc aproximativ la jumătatea drumului între Arad şi Oradea.